S-a reușit înregistrarea de informație digitală într-un cristal sintetic, folosindu-se un proces de înregistrare in 5 dimensiuni. Practic, acest tip de cristal are capacitatea de a stoca un volum imens de informații, pe o perioadă nelimitată.
Cercetători ai Universității Southampton din Marea Britanie au reușit să înregistreze o copie digitală de 300KB a unui fișier text pe o sticlă nanostructurată în 5D, folosind un laser cu puls ultrarapid și intens. Fișierul a fost scris în trei straturi de puncte nanostructurate, distanța dintre ele fiind de cinci micrometri (5 milionimi de metru).
Laserul folosit emite pulsuri de lumină în femtosecunde (un sfert de miliardime sau o milionime de miliardime de secundă), și poate înregistra până la o capacitate estimată de 360TB de date. Suportul este din sticlă nanostructurată, capabilă să reziste la temperaturi de până la 1000 °C, având o durată de viață practic nelimitată.
Cercetătorii au numit sticla „Cristal de memorie Superman”, aluzie la cristalele utilizate în filmele Superman pentru a stoca planeta Kryptonite și istoricul cunoștințelor colective ale civilizației sale.
Cristalul este alcătuit din nanostructuri autoasamblate, create în cuarț fuzionat, despre care cercetătorii au spus că este capabil să stocheze cantități vaste de date pentru mai mult de un milion de ani.
Codificarea informațiilor se face în cinci dimensiuni, care includ mărimea și orientarea, în plus față de poziția tridimensională a acestor nanostructuri.
Nanostructurile autoasamblate din care este alcătuit cristalul schimbă modul în care lumina călătorește prin sticlă, modificând polarizarea acesteia, fenomen măsurabil apoi folosind un microscop optic și un polarizator, similar cu cel găsit în ochelarii de soare Polaroid.
„Dezvoltăm o formă foarte stabilă și sigură de memorie portabilă folosind sticlă, care ar putea fi extrem de utilă pentru organizațiile ce dețin arhive foarte mari”, a declarat unul dintre cercetători într-un comunicat.
„În momentul de față, companiile trebuie să își reînnoiască suportul arhivelor la fiecare cinci până la zece ani, deoarece memoria hard-disk-ului are o durată de viață relativ scurtă. Însă arhivele naționale și alte instituții care dețin un număr imens de documente vor fi adevărații beneficiari”, a adăugat el.
